vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

PNL Râmnicu Vâlcea: 10.000 de euro, premiu pentru cine aduce cei mai mulți membri

Presa vâlceană, una dintre cele mai vechi din țară, marchează acum premiera de a comenta pe rețelele sociale și în ziare despre o practică electorală unică.

Pe modelul armatei ruse, care oferă în regiunile sărace recompense în alimente și ruble familiilor care trimit măcar câte un membru pe frontul din Ucraina, în PNL se mizează pe “recrutări” din interesul recrutorilor cărora li se promit premii de mii de euro.

Nu ne așteptam ca organizația condusă de viceprimarul municipiului, Virgil Pîrvulescu, să fie atât de disperată după noi “adepți”, cum îi denumește liderul organizației în mesajul trimis membrilor organizației (și pe care-l redăm mai jos). La nivelul județului, PNL a pierdut câteva sute de membri, mare parte primari viceprimari și consilieri locali care au anunțat migrarea spre alte partide.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dar, la municipiu, să ajungă Virgil Pîrvulescu să umble la economiile familiei, strânse cu greu în anii de muncă la Vamă, Garda Financiară, ANAF și primăria municipiului, pentru a mări organizația, nu ne așteptam.

Liderul județean nu a putut fi contactat pentru a comenta, iar deputatul Laurențiu Cazan a declarat că nu comentează deciziile și strategiile liderilor de organizații locale care răspund pentru ceea ce fac.

Iată mesajul trimis pe whatsapp de liderul oragnizației municipale care promite și organizarea unei tombole pentru recrutorii codași dar care aduc totuși minim 10 membri noi!

,,Bună dimineața, stimați colegi! În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru implicare și să vă asigur că suntem pe drumul cel bun!

Pentru că de multe ori munca dvs. nu este apreciată în totalitate, vreau sa vă anunț că vom premia pe cei mai harnici dintre dvs. după alegerile din 9 iunie 2024!

Astfel, vom acorda un premiu de 10.000 euro, celei/celui care va convinge cât mai mulți vâlceni să ni se alăture nouă!

Listele cu persoanele respective (și care nu sunt membrii PNL) se vor depune la secretariatul PNL Municipiul Rm. Vâlcea!

Lista va cuprinde

1. Nume și prenume

2. Adresa

3. Număr de telefon

Dacă pe lista adusă sunt persoane care se regăsesc și pe listele altor colegi, are prioritate cel care a adus primul lista (conform număr înregistrare)

Listele se completează permanent, în funcție de noi adepți si ultima dată de depunere va fi 01.06.2024!

Premiul 2 va fi de 5.000 euro iar premiul 3 va fi de 1.000 euro!

De asemenea, vom face o tombolă și vom extrage un câștigător dintre ceilalți colegi care au convins minimum 10 râmniceni, premiul acordat fiind de 5.000 euro!

Vă mulțumesc și spor la treabă!…”

Politica