luni, noiembrie 4, 2024

Ultima ora

Sport

Daniel Niculae, ridicat de mascați! Este audiat la Parchet

Preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi joi dimineaţă, a anunţat acţionarul majoritar al giuleştenilor, Dan Şucu. Președintele de la Rapid este implicat într-un dosar legat de introducerea materialelor pirotehnice pe stadioanele din România.

Mai multe percheziţii au fost făcute în Bucureşti, Prahova, Ilfov, fiind vizaţi membri ai galeriei echipei Rapid.

De asemenea, Liviu Ungurean, liderul galeriei Rapidului, e audiat în acest caz. În urma perchezițiilor, Poliția a găsit mai multe arme, dar nu este clar încă cine le deținea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”E un dosar care vizează modul în care mai mulți ultrași au dus pe stadionul din Giulești mai multe materiale pirotehnice. Se pare că acești suspecți foarte periculoși ar fi avut parte de susținerea lui Daniel Niculae. Acesta a fost ridicat de mascați, au fost făcute percheziții la locuința sa, iar acum e audiat la Parchet.

De asemenea, a fost dus la audieri și liderul galeriei Rapidului, Liviu Ungurean ”Bocciu”. Sunt vizați foarte mulți membri ai galeriei, persoane extrem de periculoase, de aceea s-au ocupat de acest caz polițiștii din București specializați în astfel de grupări.

S-au găsit mai multe arme în urma perchezițiilor, nu știm încă dacă au fost găsite la Niculae sau la casele ultrașilor. Este de așteptat ca în orele următoare să fie aduse la audieri și mai multe persoane”, scrie digi24.ro

”Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg despre ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă”, a fost prima reacție a lui Dan Șucu, conform as.ro.

Comunicatul Poliției despre cazul în care este implicat Daniel Niculae, președintele Rapidului

„Astăzi, 14 martie 2023, poliţiştii Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară și 28 de mandate de aducere, în Municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Iași, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violență asupra bunurilor, orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzute de articolul 37 lit. a din Legea 126/1995.

Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, în baza mandatelor de aducere care vor fi puse în aplicare, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cercetările sunt continuate de către Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, distrugere prin incendiere si tulburarea ordinii și liniștii publice.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, precum și de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.

FC Rapid a fost amendată miercuri cu 60.000 de lei după incidentele de la meciul cu FCSB, scor 4-0, disputat, sâmbătă, în Superliga. De asemenea, echipa giuleşteană va juca un meci de acasă cu anumite sectoare din stadion închise. Următorul meci al FC Rapid pe teren propriu este vineri, cu Farul, în prima etapă din play-off.

În vârstă de 41 de ani, Daniel Niculae ocupă funcția de președinte al Rapidului începând din anul 2021. S-a retras din sportul de performanță tot din tricoul giuleștenilor, în 2018.

Foto: Facebook

Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi și dus la audieri Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/presedintele-rapidului-daniel-niculae-a-fost-ridicat-de-mascati-si-dus-la-audieri-2723017Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere

Politica