sâmbătă, decembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Sorin Cârțu are mare încredere în preferatul lui Rotaru: „Poate să fie un plus și pentru echipa națională”

Alex Mitriță a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști de pe teren, în meciul dintre FCU și CSU. Echipele din Craiova au foarte mulți jucători valoroși în componență, dar, de ambele părți, aceștia au evoluții oscilante. Pe lângă rezultatele sub nivelul așteptărilor,alb-albaștrii lui Mititelu și cei ai lui Rotaru nu păstrează un nivel ridicat, iar acest lucru se simte, de multe ori, și pe tabela de marcaj.

În meciul direct dintre cele două echipe din Bănie, privirile au fost pe vedetele din ambele formații. Astfel, Alex Mitriță și Juan Bauza au fost în centrul atenției. Sorin Cârțu consideră că argentinianul lui Adrian Mititelu a fost mai bun în prima repriză. Totuși, fostul președinte de la CSU Craiova a subliniat faptul că Mitriță a revenit în forță, în partea secundă, și nu le-a mai dat nicio șansă adversarilor.

„Mitriță a marcat și golul, Bauza în prima repriză s-a mișcat mai bine decât Mitriță, care a făcut o repriză slabă. În repriza a doua a fost catalizatorul formației, l-am văzut mult mai montat și am văzut și descătușarea atunci când a dat golul, a ales o soluție pe care aș fi vrut să o văd și cu FCSB.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Execuția este și facilitată de portar, nu avea voie să iasă din poartă. Să le joace pe amândouă, în momentul în care Mitriță le joacă pe amândouă nu mai vorbim că Universitatea joacă bine o repriză și una joacă prost. Este clar că depindem de starea de spirit și forma lui sportivă, atunci sigur că este un plus pentru Craiova, dar poate să fie și pentru echipa națională”, a spus Cârțu.

Politica