„S-a născut în bazinul nostru primul pui de delfin viabil. Este o premieră în România cu un pui de delfin născut viabil în captivitate”, a declarat directorul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Ioan Mihai Nache, potrivit Agerpres.
Acesta spune că deocamdată nu se ştie sexul puiului, mama fiind foarte protectoare, iar timp de 30 de zile va fi ţinut departe de persoane străine.
„În momentul în care am avut solicitarea din partea ucrainenilor ca să salvăm nişte animale nu ne-am gândit la dezvoltarea unor proiecte ştiinţifice, am vrut doar să fim solidari (…). Am avut şi am încredere în oamenii profesionişti de aici, de la delfinariu”, a precizat în conferinţa de presă preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu.
Puiul de delfin s-a născut pe 8 martie, angajaţii delfinariului având o surpriză când l-au văzut în bazin.
„Experimentul pus pe hârtie a fost salvarea delfinilor (din Ucraina, n.r.). În data de 8 martie am primit vestea că în bazin, alături de delfinii pe care îi ştiam, există cineva mic care încearcă să înoate cu mămica lui. (…) I-am spus deocamdată baby, puiul acum învaţă să înoate corect, învaţă să mănânce, învaţă să se ferească de ceilalţi”, a spus Angelica Curlişcă, şef secţie Delfinariu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.
Ea a adăugat că din Ucraina au fost salvate trei femele şi un mascul. Puiul este născut de către o femelă a delfinariului, Chen Chen, iar tatăl este un mascul adus din Ucraina.
Foto: Facebook/Consiliul Judeţean Constanţa