luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Radare informative, pe străzile din Râmnicu Vâlcea

Primele radare informative au fost montate, zilele trecute, pe străzile din Râmnicu Vâlcea. Acestea le indică șoferilor viteza exactă cu care circulă.

„Primele trei perechi de radare informative au fost montate deja pe străzile Râmnicului, iar conducătorii auto care trec: pe bulevardul Dem Rădulescu (în dreptul supermarketului Lidl); pe strada Ostroveni (în zona foișoarelor); pe strada Morilor;

vor putea astfel să vadă exact care este viteza cu care se deplasează și să se încadreze în limitele legale. Alte două perechi de radare informative vor fi montate în perioada următoare pe: Calea lui Traian Nord (zona Supeco); strada Stolniceni (în apropiere de intersecția cu strada Bâlciului)”, au precizat reprezentanții Primăriei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit acestora, zonele de amplasare a acestor radare au fost alese în urma frecventelor semnalări ale depășirii vitezei legale, dar și „din necesitatea protejării suplimentare a pietonilor”. Prin instalarea lor se urmărește exclusiv conștientizarea șoferilor asupra necesității încadrării în limitele legale de viteză pentru evitarea oricăror accidente.

„Radarele informative sunt alimentate cu energie solară prin intermediul unui panou fotovoltaic și pot stoca informații privind vitezele înregistrate pe baza cărora, ulterior, se pot dispune măsuri suplimentare de depistare și sancționare a vitezomanilor.

Astfel de sisteme de avertizare sunt montate și în alte zone problematice din punct de vedere al traficului auto în țară (la intrarea în Craiova pe DN65, la intrarea în Pitești pe DN73, pe DN 15 în județele Mureș și Cluj, în Rădăuți – Suceava, în Calafat – Dolj, etc.) sau în județul Vâlcea (la Vaideeni sau Roești)”, au mai arătat reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Politica