luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Finanțare pentru reabilitarea Maternității vâlcene

Autoritățile județene au primit contractul de finanțare pentru reabilitarea Maternității din Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre aproape 12 milioane de euro care vor fi investiți aici, bani asigurați prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

Potrivit reprezentanților Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, proiectul prevede lucrări de reabilitare termică a clădirii Maternității, secție a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, care vor consta în izolarea fațadelor, schimbarea tâmplăriei și a instalațiilor sanitare și electrice, înlocuirea lifturilor și montarea unor instalații de securitate la incendiu. Vor fi instalate panouri fotovoltaice și se vor face recompartimentări.

„Sănătatea este o prioritate atât pentru noi, cât și pentru administrațiile județene din regiune. În acest sens, gestionăm un program dedicat, Programul Sănătate 2021-2027, dar și prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia pot fi obținute fonduri europene pentru creșterea eficienței energetice a unităților sanitare. Asta înseamnă investiții în infrastructura medicală, prin care să reușim, cu timpul, să avem un sistem de sănătate mai performant”, a declarat Alexandru Stănescu, directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, susține că, în patru ani, mamele din zonă vor fi așteptate într-o clădire modernă.

„Vorbim despre o investiție de anvergură, care vine ca o continuare a eforturilor pe care noi, Consiliul Județean Vâlcea, le-am desfășurat, în ultimii ani, pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate din județul Vâlcea.

Inclusiv aici, la Maternitate, am mișcat lucrurile, prin investiții în consolidarea clădirii, reabilitarea sălilor de naștere, a ambulatoriului Secției Oncologie și a Secției ATI. Însă, era nevoie de mai mult, iar contractul de finanțare primit ne oferă certitudinea că, în patru ani, vom avea o clădire modernă, în care mamele să-și aducă pe lume bebelușii, în cele mai bune condiții”, a menționat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au mai menționat că proiectul implementat de CJ Vâlcea are o valoare de 58 de milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 48 de milioane de lei. Investiția va fi derulată în cadrul Priorității 3 a Programul Regional Sud-Vest Oltenia – Eficienţă energetică și infrastructură verde, Obiectivul specific 2.1/b(i) – Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Politica