sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Diana Șoșoacă, prinsă de radar cu 110 km/h. A rămas fără permis

Poliția din Buftea a prins-o duminică pe senatoarea extremistă Diana Șoșoacă în timp ce conducea cu 110 km/h pe un drum cu limita maximă de 40 km/h, potrivit unui comunicat. Poliția i-a suspendat permisul pentru 90 de zile, dar Șoșoacă poate face contestație.

Șoșoacă a transmis live pe facebook scena și a început să țipe la polițiști. Reacția unuia dintre polițiști a fost rapidă: a ridicat geamul mașinii și a lăsat-o să urle, scrie g4media.ro

„Fi-r-ar mama voastră de nenorociți ce sunteți”, a spus Șoșoacă la finalul interacțiunii cu poliția.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și acționau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, polițiștii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.

Potrivit normelor legale în vigoare, polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a persoanei care a condus autoturismul, cu amendă în valoare de 1.485 lei, precum și la reținerea permisului de conducere al acesteia, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”, se arată în comunicatul poliției.

Politica