15 invitați, patru fripturi. Român, dezamăgit de experiența trăită la un grătar în Germania

Delia Pătru

Un român stabilit în Germania a rămas foarte dezamăgit după ce a fost invitat la un grătar de prietenii lui nemţi. Experienţa a povestit-o pe TikTok, iar postarea a devenit rapid virală.

Obişnuit cu grătarele româneşti, unde mâncarea şi băutura sunt din belşug, românul a avut un şoc când a ajuns la prietenii lui nemţi şi a văzut că pe grătar sunt doar 4 fripturi. După o asemenea întâmplare, românul a întrebat şi alţi prieteni din Germania dacă aşa e normal, iar răspunsul l-a surprins: uneori, mănânci ce aduci de acasă, gazda nu e obligată să-ţi ofere de mâncare, scrie adevarul.ro

„Au fost 15 invitați și ei aveau 4 fripturi. Deci pur și simplu mi-a fost o foame, nu știu de mine, invitat la grătar, de altfel. Nemții get-beget nu pun niciodată preț pe cantitatea alimentelor de la un grătar. 

Băutură cât cuprinde, băutură să îți pui și în cap. Aici sunt oameni care se bucură. Nu a fost cazul. Am fost invitați la un grătar și am mâncat dimineața normal. Am ajuns acolo la prânz, s-a făcut focul, de regulă nu se respectă ora 2, s-a făcut mai târziu, 3-4. 

Bă, mi-era o foame, îmi venea să mă apuc de scaunele alea. Și eram vreo 15, fără copii. Nemții get-beget, deci vorbesc de nemții-nemți. Patru fripturi foarte mari pe grătar. Aia era tot, mă!

- Advertisement -

Ne-a venit o bucată, nouă ne-a dat o bucată de familie. Deci o bucată de carne de familie, a tăiat-o așa în patru. Nu-mi venea să cred.

Și atunci s-au simțit până la urmă și au mai scos niște cremvurști de ăia normali. Ne-au rugat să mai gustăm ceva. Dar băutură, cât pentru trei grătare. Deci nu-mi venea să cred, așa sunt”, a povestit cu umor conaționalul nostru.

După ce a vorbit cu câțiva prieteni germani, românul s-a lămurit cum stau lucrurile. De altfel, nu este diferit de cum se merge la grătar în România: mănânci ce aduci.

„Așa sunt nemții, am mai vorbit, după chestia asta pe ce am pățit, am vorbit cu un prieten, că avem și noi prieteni nemți aici. Ne-au spus că la noi așa e, nu se face multă mâncare. Mai sunt care te anunță: <Mănânci la grătar ce îți aduci>. Adică vii cu pachetul, cu carne la pachet. Băutură, nu-i problemă aici. Pentru că toți au baruri în casă, toți m-au invitat să le gust vinurile, au pivniță, au loc unde să-și depoziteze vinurile, dar îți aduci mâncare de acasă”, a mai adăugat românul.

Postarea a stârnit și interesul multor români care i-au transmis că tradițiile noastre sunt diferite față de cele de acolo. 

„În Spania făceam grătar cu toate felurile de carne salate + desert. Veneau spaniolii și mâncau, dar ei nu te invitau niciodată”, spune un alt român.

„În Italia, la fel. Noi când organizăm petreceri și-i invităm, rămân uimiți”, continuă un conațional.

„Ideea de grătar împreună cu alte 10-15 persoane presupune ca fiecare să își aducă de acasă ce își dorește sau se merge la cumpărături împreună”, a concluzionat o româncă.

Foto: pixabay

author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol