marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

FOTO. Expoziția de artă care a adus prima zi de primăvară, în Craiova

Lucrările lui Edi pot fi văzute până pe 15 martie. „Singura constantă în artă este talentul, și cam atât”!

Chiar daca prima zi de primăvară a fost acoperită de nori, în Craiova, lumina și culoarea au pătruns cu îndrăzneală în inima orașului, grație operei remarcabile a tânărului artist Edi. Acesta a încântat și a inspirat cu fiecare nuanță și detaliu al lucrărilor sale, în expoziția individuală „Răsfrângeri artistice: picturi din adâncul memorie”, ce poate fi văzută și admirată până pe 15 martie.

Edi este un tânăr de 23 de ani, hipoacuzic, care face performanță în artă. Acesta este absolvent al Liceului de Arte „Marin Sorescu” (media 9,39) și al Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Arte vizuale, Specializare Arte plastice- pictura și sculptură (media 9,72), masterand în ultimul an la Conservare și restaurare, profesor de educație plastică la Școala „Sf. Vasile” și la Liceul Tehnologic Special „Beethoven”. Acesta a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzoriala severa bilaterală, grad handicap accentuat, însă nimic nu l-a împiedicat să-și ducă creațiile la rang de artă.

Expoziția a fost mai mult decât o simplă prezentare de artă – a fost un gest profund personal, un cadou de Martisor dedicat mamei sale și unei întregi comunități ce a avut privilegiul să împărtășească viziunea sa unică. Într-o atmosferă plină de emoție și admirație, zeci de oameni au venit să îi ofere felicitări și încurajări lui Edi, recunoscându-i talentul și determinarea de a-și urma pasiunea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Fiecare lucrare expusă a fost o poveste în sine, o călătorie în lumea interioară a artistului, care a reușit să transpună în culori și forme complexe trăirile și visurile sale. Astfel, chiar și într-o zi cu cerul acoperit de nori, lumina artei a strălucit mai puternic ca oricând, iar zâmbetele și aplauzele celor prezenți au fost răsplata binemeritată pentru un tânăr artist ale cărui talente sunt menite să strălucească în continuare.

„Singura constantă în artă este talentul, și cam atât. Restul sunt detalii”

Pe Edi l-am cunoscut la facultate. Știți că la noi artiștii tot timpul sunt deosebiți. Singura constantă în artă este talentul, și cam atât. Restul sunt detalii. Noi suntem din prima o familie, ne integrăm perfect și acest lucru s-a întâmplat și cu Edi. El s-a și remarcat foarte rapid pentru că a fost talentat, dar în primul rând foarte muncitor. Talentul îl avem toți, într-un fel, dar munca ne deosebește. Am văzut lucrări din timpul facultății, chiar și lucrările de licență, însă și unele noi, iar acest lucru înseamnă că Edi evoluează, încearcă noi curente, noi stiluri, se duce în cromatici diferite. Deja începem să-l identificăm ca artist vizual ceea ce este extraordinar.

Vrând, nevrând fiecare se duce într-o direcție. E ca o amprentă pe care o lăsăm în urmă. Ei bine, artistul își lasă amprenta prin pictură și acum începem să-l identificăm și pe Edi în picturile lui. Mai ales în partea de colaj vizual. În picturile lui vedem o compoziție foarte bine gândită și este destul de greu să gândești compozițiile acestea atât de colorate, atât de multe și să le și reunești într-un mod plăcut”, a spus în deschiderea expoziției lect. univ. dr Laura Semenov, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova

Deși expoziția sa a fost axată pe pictură, lectorul universitar dr. Alexandrina Bădescu a sugerat că Edi ar putea să exploreze și alte domenii ale artei în viitorul său profesional. Printre acestea, restaurarea de opere de artă a fost menționată ca o posibilă direcție de carieră.

În cei doi ani de masterat, de când îl coordonez, Edi are înclinații către restaurare. Așa că, s-ar putea să avem o surpriză. Poate pe viitor, pe lângă zona aceasta picturală, lucrările prezentate și stilul pe care îl vedeți în lucrările expuse, să avem și câteva lucrări restaurate. Am observat în marea majoritate a lucrărilor foarte multe detalii. Noi, în cadrul restaurării, avem nevoie să fim atenți la detalii”, a declarat lect. univ. dr Alexandrina Bădescu, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova.

Mama lui Edi, tânărul hipoacuzic care face performanțe în artă, a fost vizibil emoționată de etapa unde a ajuns fiul ei. Aceasta speră la cât mai multe expoziții.

„Am fost extrem de emoționată pentru Edi. Este prima expoziție de pictură pe care o organizez eu. Am avut emoții dorindu-mi să fie un eveniment deosebit pentru Edi. Sper că am reușit. Din ceea ce am observat în sală oamenii au fost încântați, și în primul rând, Edi. De-a lungul timpului au fost foarte mulți oameni în jurul nostru care l-au susținut, l-au sprijinit, l-au ajutat și i-au admirat lucrările. Eu ca organizator am avut nevoie de sprijin ca să fac toate aceste lucruri posibile, pentru Edi. Aș vrea să le mulțumesc celor care au găzduit expoziția, partenerilor mei media, sponsorilor care m-au ajutat să fac un bufet.

Sper ca Edi să aibă cât mai multe expoziții de acum înainte. El a participat la foarte multe expoziții de grup, până acum. Dar aceasta este prima expoziție individuală unde și-a putut expune atât de multe lucrări. În decembrie 2023, la Baroul Dolj, a mai avut o expoziție, doar că a putut fi văzută doar de membri instituției. Aceasta este prima expoziție deschisă. Poate fi văzută de oricine în intervalul 1-15 martie”, ne-a spus Nițulescu Marllena, mama lui Edi.

Politica