marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Traficantă de droguri la 87 de ani. Bătrâna vindea canabis şi cocaină

O femeie de 87 de ani este cercetată într-un dosar de trafic de droguri de risc, aceasta fiind acuzată că a vândut canabis şi cocaină cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacţie.

Femeia este cea mai în vârstă traficantă de droguri din România și a fost plasată sub control judiciar 60 de zile, fiind cercetată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc, împreună cu nepoții ei, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de DIICOT.

Potrivit anchetatorilor, a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Ialomiţa într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de risc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în cursul anului 2023, doi inculpaţi şi un suspect (membri ai aceleaşi familii), din care unul aflat în executarea unei pedepse privative de libertate, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc şi mare risc, aceştia efectuând în perioada iunie 2023 – februarie 2024 activităţi de coordonare, colaborare şi sprijinire în cadrul grupului, precum şi activităţile de deţinere, transport şi vânzare de droguri de risc (canabis) şi mare risc (cocaină) pe raza judeţului Ialomiţa”, arată sursa citată.

Anchetatorii spun că, la indicaţiile şi sub coordonarea celorlalţi doi membri ai grupului, o inculpată a comercializat cantităţi de canabis şi cocaină, cu suma de 1.700 lei la fiecare tranzacţie.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la locuinţa acesteia, au fost identificate şi ridicate 22 pungi din plastic transparent conţinând aproximativ 2,4 kilograme canabis, suma de 44.950 lei, înscrisuri cu valoare probatorie, precum şi alte mijloace de probă.

„Cu privire la inculpată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Ialomiţa au dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, având în vedere vârsta înaintată a acesteia (87 de ani) şi starea de sănătate specifică etăţii”, transmite DIICOT.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa.

Foto: DIICOT

Politica