duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Vouchere de 10.000 de lei pentru românii care stau la curte

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a făcut precizări importante cu privire la un program inițiat de stat prin care se vor acorda ajutoare financiare consistente românilor. Conform declarațiilor sale, se vor oferi vouchere în valoare de 10.000 de lei celor care locuiesc la casă cu curte.

Acest program este destinat îmbunătățirii condițiilor de viață ale cetățenilor și susținerii dezvoltării durabile a mediului înconjurător. Ajutorul financiar urmărește stimularea investițiilor în eficiența energetică, utilizarea surselor de energie regenerabilă și reducerea poluării.

Este o inițiativă care vine în sprijinul cetățenilor și promovează preocuparea pentru protecția mediului în rândul populației.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Programul „Rabla pentru sobe” dispune de un buget în valoare de 500 de milioane de lei și are ca obiectiv sprijinirea achiziționării de aparate destinate încălzirii locuințelor. Acest program este destinat locuitorilor din comunele aflate în 27 de județe, conform prevederilor Legii montane nr. 197/2018, scrie stiripesurse.ro

„Am avut ieri (marţi, 27 februarie 2024, n.r.) o întâlnire cu colegii de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi în cadrul acestei întâlniri am validat toate observaţiile primite ca urmare a dezbaterii publice pe care am făcut-o tot la sediul Ministerului Mediului. Acele observaţii s-au referit cu precădere la normele de siguranţă la incendiu, mai ales în legătură cu aceste echipamente. Noi am decis să extindem lista echipamentelor considerate eligibile, lista cheltuielilor considerate eligibile şi cu acele costuri legate de instalarea unui coş de fum care să pună în siguranţă soba respectivă.

Programul este în linie dreaptă. Probabil că în decurs de câteva zile se va reuşi centralizarea tuturor celor discutate deja, urmând ca tot în această primăvară să putem să demarăm acest program. Aş reaminti doar faptul că vom dezvolta şi aplicaţia informatică pe care AFM-ul o are deja ca urmare a acestui nou program pe care nu l-am finanţat până acum, dar în orice caz, nu pierdem timpul. Suntem în grafic cu tot ceea ce ne-am propus şi important este ca în sezonul rece al anului acesta, beneficiarii, cei care vor obţine această finanţare, să se poată bucura de aceste echipamente. Asta înseamnă că, până la iarnă, va trebui să deschidem apelul, să permitem oamenilor să se înscrie, să permitem firmelor să instaleze acele sobe şi, bineînţeles, să le decontăm”, a declarat ministrul Mediului, la finalul ședinței de Guvern.

Românii eligibili pentru „Rabla pentru sobe” ar urma să beneficieze de o finanțare de 70% din valoarea cheltuielilor. Valoarea voucherelor nu va putea depăși 10.000 de lei, TVA inclus, pentru fiecare aparat de încălzire care deservește o gospodărie.

Politica