Prins cu canabis în mașină

Nedelea Raluca

Un tânăr de 20 de ani din Păușești – Măglași, județul Vâlcea, a fost prins cu droguri în mașină. El a fost oprit pentru un control de către oamenii legii vâlceni pe DN 64, în localitatea Vlădești. Aceștia au găsit la el în mașină doi muguri de canabis.

„Acesta a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive, în ambele cazuri, rezultatul fiind negativ. Totodată, în urma efectuării controlului asupra autovehicului, a fost descoperit în interior un plic în care se aflau 2 muguri de culoare verde-olive, ambalați în folie de aluminiu, despre care există bănuiala că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere”, au declarat polițiștii vâlceni.

Drogurile au fost confiscate de către polițiști pentru cercetări.

sursa foto:arhivă

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol