duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Centrul „Andreea” din Râmnicu Vâlcea va fi reabilitat cu fonduri europene

Centrul „Andreea” din Râmnicu Vâlcea, aflat în administrarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni, va fi reabilitat și modernizat cu fonduri europene, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Contractul de finanțare a fost semnat, miercuri, de directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, și de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

„Prin acest proiect, accesul la educație al copiilor cu nevoi speciale se va îmbunătăți considerabil. Investiția are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii centrului, optimizarea costurilor de funcționare și creșterea gradului de confort pentru beneficiari – elevii cu cerințe educaționale speciale și cadrele didactice. Amenajarea sălilor de clasă, a cabinetelor şi a celorlalte spaţii se va face astfel încât întreg centrul să răspundă nevoilor specifice şi individualizate ale copiilor”, a declarat Alexandru Stănescu.

Proiectul are o valoare de peste 3 milioane euro, iar beneficiarul este Consiliul Județean Vâlcea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica