sâmbătă, decembrie 21, 2024

Ultima ora

Sport

Cârțu îl vede pe Marius Șumudică potrivit pentru CSU Craiova: „Poate fi o soluţie”

Marius Șumudică are probleme în Turcia. Chiar dacă șefii de la Gaziantep i-au mai dat o șansă tehnicianului român, acesta nu este sigur că își va putea păstra postul până la finalul sezonului. Totodată, CSU Craiova trece prin momente dificile cu Petev pe bancă, după ce bulgarul a avut rezultate destul de slabe de când a preluat trupa din Bănie.

Mihai Rotaru îl poate aduce pe Marius Șumudică, la CSU, dacă Petev nu va mai fi dorit, iar turcii vor renunța la tehnicianul rapidist. Sorin Cârțu consideră că Șumi e o varianta bună pentru banca alb-albaștrilor, pentru că este un antrenor valoros. Totuși, fostul președinte al formației din Bănie explică faptul că nu a auzit nimic clar în legătură cu această mutare.

E un antrenor bun Şumi. Acum, eu nu vreau să fac asocierea asta. Nu dă bine şi nici nu vreau să fie interpretată într-un fel sau să se facă speculaţii. Eu nu ştiu nimic. Nu am auzit nimic despre o eventuală demitere a antrenorului bulgar, ca să putem face conexiuni. Şumi este un antrenor bun şi poate fi o soluţie nu numai pentru Universitatea Craiova. Dar, asta depinde de patronat, de cei care decid la Universitatea Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Craiova, nu de acum e în pericol să nu prindă play-off-ul. E de mai mult timp. Am tot tras semnale de alarmă şi s-a ajuns la o orchestraţie din asta în care te tot uiţi după cele trei puncte. Dacă ştiai să gestionezi anumite situaţii şi să respecţi un program pe care l-ai avut, nu trebuia să mai ai frica asta. Să pledezi că e imperios necesar că e punct intern. Lucrurile aşa au fost. Prostii pe care le-au făcut. Au dat cu piciorul la nişte avantaje pe care le-au avut. Şi cu Iaşi”, a spus Sorin Cârţu, la Prima Sport.

Politica