vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, anunţă că inspecţiile antifraudă vor fi făcute nu de către inspectorii de la nivelul regionalelor ANAF, ci de la nivel judeţean, pentru eficientizarea activităţii. În plus, inspectorii antifraudă vor fi ”militarizaţi”, ei urmând a purta armă, transmite News.ro.

”Avem această noutate, să zicem, pentru militarizarea inspectorilor antifraudă. Trebuie să spun că noutatea nu numai aceasta este legată de militarizare şi de această posibilitate pe care o vor avea, legală, de port armă, inclusiv de protecţie în timpul serviciului, ci structurile teritoriale judeţene – foarte important acest lucru – să ştie evazioniştii că activitatea economică ilicită va fi, cu data aprobării Ordonanţei de Urgenţă, urmărită de aceste servicii teritoriale judeţene. Până acum funcţionau la nivelul regiunii. Dacă se întâmpla o faptă de evaziune fiscală într-un judeţ care era parte din regiune, trebuia să se ducă cu maşina Inspecţia Antifraudă, făcea două-trei ore pe drum, ajungea acolo, mai stătea o oră, se termina programul de muncă şi mare parte din timpul alocat pentru combaterea activităţilor economice ilicite era pierdut pe drumuri”, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, la Digi 24, luni seară.

Ministrul a explicat că inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Marcel Boloş a mai anunţat că pentru luna ianuarie a acestui an ANAF şi-a atins ţinta de venituri şi că instituţia va oferi ”o surpriză” în ceea ce priveşte activitatea din a doua lună a anului.

Politica