luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Primăria Severinului, relocată

Primăria Severin își mută sediul. Aceasta, pentru că actuala clădire va intra în reabilitare.

„Având în vedere că actuala clădire a Palatului Administrativ, sediu pentru Instituția Prefectului, Consiliul Județean Mehedinți și Primăria municipiului, va intra în reabilitare, primăria Severinului va fi relocată, începând din 1 martie, în fosta clădire a Bancpost, de pe strada Decebal nr. 40 din municipiu. În perioada următoare va demara proiectul de reabilitare energetică a clădirii Palatului Administrativ, în cadrul unui program cu finanțare europeană. Astfel, începând cu data de 1 martie 2024, Primăria Municipiului va funcționa, temporar, în imobilul de pe strada Decebal nr. 40, până la finalizarea proiectului”, menționează reprezentanții Primăriei.

Relocarea departamentelor Primăriei la noua locație a început deja.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Se depun eforturi pentru a minimiza impactul asupra funcționării instituției și pentru a reduce disconfortul resimțit de către cetățeni. În intervalul de luni, 26.02– vineri, 01.03, se va efectua transferul echipamentelor de comunicații și a rețelelor de date, ceea ce va implica imposibilitatea desfășurării normale a activităților și a fluxului documentelor. Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin va putea gestiona doar situațiile de urgență în această perioadă”, mai arată reprezentanții Primăriei.

Politica