În Vâlcea este război PSD–PNL! „Faza pe oraşe” se desfăşoară într-o precampanie acerbă

Niculescu Andi
2 Min Read

Cele două organizaţii judeţene conduse la nivel naţional de Ciucă şi Ciolacu se află în conflict total. Nu vor face campanie comună pentru alegerile Europarlamentare, deşi candidaţii PNL şi PSD se află pe listă comună.

Deputatul liberal Cristian Buican declara acum două săptămâni că pentru a elimina mafia pesedistă din Vâlcea, face alianţe cu oricine.

Deputatul liberal Larenţiu Cazan a declarat în conferinţa de presă de la finalul săptămânii trecute că exclude acţiuni comune PNL- PSD pentru Europarlamentare şi că încurajează alianţele locale chiar şi cu AUR.

PSD are două primării de oraşe ce par invulnerabile: Băile Olăneşti şi Ocnele Mari. PNL are şi el două oraşe în care edilii actuali par de neînfrânt: Brezoi şi Călimăneşti.

Bătăliile cele mai mari se vor duce în Băbeni (unde primarul actual este de la PSD dar sondajele liberalilor arată că au şanse să recâştige această primărie condusă nu de mult de un liberal) şi în Drăgăşani unde PSD a renunţat să-l mai susţină pe primarul în funcţie Cristian Nedelcu, iar liberalii, ce au avut cândva primar aici, spun că au şanse să recâştige primăria, fiind ajutaţi şi de actualul primar în această competiţie.

Deci, PSD luptă pentru a păstra Băbeniul şi Drăgăşaniul, dar şi pentru a câştiga de la liberali, Berbeştiul, unde primarul liberal are interdicţie de a mai candida, dar și Băile Govora.

Cireaşa de pe tort o constituie însă Primăria Râmnicu Vâlcea unde bătălia se duce în 3 deoarece AUR are un candidat în creştere continuă şi constantă, omul de afaceri Vicenţiu Mocanu, iar PSD şi PNL prezintă electoratului doi candidaţi  erodaţi şi uzaţi în bătălii politice şi electorale.

Războiul mediatic între PSD şi PNL se duce în Vâlcea şi cu ajutorul presei tradiţionale, dar mai ales pe reţelele sociale unde au fost activate zeci de conturi şi site-uri create din vreme cu singurul scop de a defăima şi ponegrii adversarii.

Andi Niculescu

Distribuie acest articol