Prefectul judeţului Olt, Mario De Mezzo, a anunţat, luni, că a găsit un dispozitiv de localizare prin GPS montat pe maşina sa. El a postat pe pagina de Facebook mai multe fotografii cu dispozitivul pe care, susține el, l-a găsit sub bordul mașinii personale.
”În urma cu câteva zile am descoperit sub bordul mașinii mele personale un licăr de led albastru suspect. Am găsit un dispozitiv pe care nu îl montasem eu. Am fost la service și mecanicul a identificat dispozitivul respectiv ca fiind sistem de localizare prin GPS.
Am mers la poliție, am făcut plângere penală și la primele cercetări au identificat și scos un dispozitiv electronic necunoscut, montat in grabă și improvizat. Urmează cercetările și sper că vinovații vor fi găsiți”, a scris el pe Facebook.
Mario De Mezzo acuză persoane pe care nu le numește că i-au ”umblat” la mașină și că folosesc practici mafiote.
”Vătafilor, puteți face orice, nu mă speriați, voi pune capăt jafurilor pe care le faceți în Slatina. În lumina acestei descoperiri, suspiciunile mele legate de incendiul tot al mașinii personale anul trecut încep să capete o alta formă. De data aceasta pot spune fără nicio rezerva: cineva mi-a umblat in mașină și a plantat acest dispozitiv.
Toate tehnicile acestea mafiote sunt în acord cu comportamentul vătafilor care calcă totul în picioare în Slatina. Nu mă miră, nu mă sperie, nu mă ating astfel de comportamente. Dar disperarea voastră se vede in astfel de acțiuni, în felul în care vă folosiți slugile să mă intimideze: atacându-mă de presa locală aservită, atacându-mă prin astfel de huliganisme, trimițând tot felul de golani care sa mă intimideze. Timpul vostru se apropie de sfârșit”, a mai scris De Mezzo.
Oficialii IPJ Olt au precizat că au fost sesizaţi, prin plângere scrisă, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2022 – februarie 2024, persoane necunoscute i-ar fi montat în interiorul autoturismului personal un dispozitiv de localizare.
”La data de 19 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au fost sesizați, prin plângere scrisă, de către un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, cu privire la faptul că, în perioada decembrie 2022 – februarie 2024, persoane necunoscute i-ar fi montat în interiorul autoturismului personal un dispozitiv de localizare. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, cercetările fiind continuate. pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, au spus polițiștii olteni.
Foto: Facebook/Mario De Mezzo