Dan Vasilică, după plecarea de la FCU: „Nu trebuie căutați vinovați”

Anghel Catalin

Dan Vasilică spune că a plecat în condiții decente de la FCU Craiova. Preparatorul fizic a fost înlocuit imediat de Adrian Mititelu, lucru ce demonstrează faptul că șefii clubului din Bănie știau de mai multă vreme că vor să facă o astfel de mutare și au așteptat ca Vlad Țăran să fie gata să înceapă treaba printre alb-albaștri.

Pur și simplu, așa am convenit, să reziliem pe cale amiabilă. N-a fost nicio problemă. Dacă e pentru binele echipei… Am simțit nevoia să fac o schimbare, să iau o pauză. Orice schimbare poate reprezenta un nou început. Sincer și mie mi se pare normală această reziliere, în condițiile în care echipa nu mai are rezultatele așteptate. Poate e mai bine să vină altcineva. Am ridicat mâna.

Nu trebuie căutați vinovați. (nr. În ce relații v-ați despărțit de Adrian Mititelu?) Ne-am despărțit amiabil, ne-am strâns mâna civilizat. Nu aveam cum altfel, Doamne ferește! Am colaborat atâția ani cu dânsul. Știți foarte bine că și-a atras de foarte multe ori oprobriu public din cauza mea, apărându-mă mereu. A garantat mereu pentru calitățile mele. Ar fi culmea să am un alt sentiment decât de mulțumire și respect față de dânsul”, a declarat Dan Vasilică, potrivit Fanatik.

Vasilică a fost un om foarte important la FCU Craiova. El nu a fost doar preparator fizic, ci i-a și antrenată pe alb-albaștri. 13 meciuri a stat acesta pe banca celor de la FCU Craiova ca antrenor interimar. 6 victorii, 6 remize și o înfrângere au fost rezultatele înregistrare de acesta. Cifrele nu au fost deloc rele, ținând cont de experiența lui Dan Vasilică, de presiunea suporterilor și de pretențiile lui Adrian Mititelu.

author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol