joi, noiembrie 14, 2024

Ultima ora

Sport

Două centrale noi de cogenerare la Vâlcea

În scurt timp, la Vâlcea se vor construi cel puțin două centrale noi de cogenerare, una realizată prin Consiliul Județean și o alta de Chimcomplex. „Ce facem noi la Consiliul Județean nu are nimic în comun cu cea a Chimcomplexului. Sursele sunt de asemenea total diferite, noi avem de la Ministerul Dezvoltării, ei pe fonduri europene. Eu m-am întâlnit cu domnul Vuza și l-am asigurat că din punctul nostru de vedere o să primească tot sprijinul legal de care suntem în stare. Nu este treaba noastră cum o face dânsul, noi facem o centrală pentru interes public, pentru ca oamenii din Râmnicu Vâlcea să beneficieze de apă caldă și de căldură. Și vă mai spun ceva, mai sunt cel puțin încă două investiții asemănătoare și după ce toate se vor finaliza, totul se va decide la licitație pentru a se furniza către oameni”, spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Chimcomplex Borzeşti a anunțat din august 2023 că va construi o centrală de cogenerare pe gaz de 108 MW în Râmnicu Vâlcea prin PNRR. Valoarea totală a proiectului este de 689 mil. lei din care valoarea maximă eligibilă nerambursabilă este de 405 mil. lei. Proiectul se implementează în perioada 27.01.2023 – 31.12.2025, potrivit unui raport publicat la BVB.

Obiectivele proiectului sunt reducerea cu 84.468 tCO2 /an a gazelor cu efect de seră la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, creşterea capacităţii instalate în cogenerare de înaltă eficienţă cu 108 MW şi reducerea consumului anual de energie primară cu 418.105 MWh “prin realizarea unei capacităţi de producţie pe gaz de 108 MW, flexibile şi de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică şi termică (CHP) pentru alimentarea cu energie termică a locuitorilor din Râmnicu-Vâlcea într-o perioadă de 36 luni de la semnarea contractului de finanţare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Andi Niculescu

Politica