duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

NASA caută voluntari pentru o simulare a vieţii pe Marte

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat că este în căutarea a 4 voluntari motivaţi pentru o simulare de un an a vieţii pe Marte, transmite Agerpres, care citează DPA.

Începând din primăvara anului 2025, 4 voluntari vor petrece 12 luni în cadrul simulării „Mars Dune Alpha”, ce se va desfăşura la Houston, Texas. Situl măsoară 160 de metri pătraţi şi este modelat după conceptul unei staţii de cercetare de pe planeta Marte. Staţia de cercetare va fi o construcţie modulară, realizată prin imprimare 3D, amplasată la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Programul este conceput să stimuleze condiţiile şi provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie, printre care administrarea unor resurse limitate, defecţiuni ale unor echipamente şi sisteme, întârzierea comunicaţiilor şi alţi factori de mediu ostili. Printre sarcinile care le vor reveni celor 4 voluntari se numără ieşiri autonome la suprafaţa planetei, operaţiuni cu roboţi, menţinerea habitatului şi creşterea unor culturi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceasta va fi cea de-a doua astfel de simulare, ce face parte din programul ‘CHAPEA’ (Crew Health And Performance Exploration Analog) al NASA, menit să pregătească viitoarele misiuni cu echipaj uman pe această planetă.

Persoanele interesate pot aplica până la data de 2 aprilie, conform NASA. Voluntarii trebuie să aibă licenţă în domeniul ştiinţelor naturale, să aibă vârsta între 30 şi 55 de ani, să fie „sănătoşi şi motivaţi”, nefumători şi să fie cetăţeni americani sau să dispună de viză de şedere permanentă în SUA. De asemenea, trebuie să fie vorbitori fluenţi de limba engleză.

Foto: Facebook/NASA – National Aeronautics and Space Administration

Politica