Răzvan Arnăut, medaliat cu bronz la europenele de lupte greco-romane

Delia Pătru

Sportivul Răzvan Arnăut a adus României, miercuri, o medalie de bronz la Campionatul European de Seniori de la Bucureşti, la lupte greco-romane, transmite News.ro.

Arnăut a câştigat finala mică a categoriei 60 kg, învingându-l prin superioritate tehnică pe lituanianul Justas Petravicius.

Cu spectatorii alături, Răzvan Arnăut a reuşit o evoluţie spectaculoasă în Sala Polivalentă din Bucureşti, care îi aduce din nou o medalie europeană după o pauză de trei ani, notează FR de Lupte pe Facebook.

Marţi seară, Mihai Denis a adus României prima medalie la CE de la Bucureşti: bronzul din cadrul categoriei 55 kg, lupte greco-romane.

Foto: facebook/Federatia Romana de Lupte (FRL)

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol