Au furat bani, țigări și băutură dintr-un magazin din Olt

Nedelea Raluca

Trei bărbați din Vâlcea sunt cercetați de polițiștii din Olt pentru că au furat bani, țigări și băutură dintr-un magazin din comuna Stoenești din județul Olt. Oamenii legii au fost sesizați că cei trei bărbați au furat din magazin.

„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea de 4/5 ianuarie 2024, persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta unei societați comerciale, din comuna Stoenești, iar din interior ar fi sustras bunuri în valoare de 7.000 de lei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării persoanelor și dispunerii măsurilor legale”, spun polițiștii olteni.

Oamenii legii i-au idetificat pe cei trei bărbați cu vârstele cuprinse între 41 și 48 de ani și au făcut percheziții la locuințele acestora unde au găsit și bunurile furate de ei.

„În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 41 și 48 de ani, din județul Vâlcea, bănuiți de comiterea faptei. Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 13 februarie 2024, polițiștii au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele celor 3 bărbați bănuiți de comiterea faptei. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri care privesc posibila activitate infracțională”, mai spune IPJ Olt.

Acum, doi dintre bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar al treilea încă este căutat de poliție pentru faptele comise.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol