Un nou caz de malarie a fost înregistrat, luni, în România. O femeie în vârstă de 55 de ani a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, după ce a fost diagnosticată cu această boală. Femeia a revenit de curând din Tanzania.
Femeia este din Oradea și este misionară la o fundaţie, iar în data de 30 ianuarie a revenit în România. Chiar de a doua zi au debutat simptomele de diaree, febră şi astenie. În data de 2 februarie a solicitat ambulanţa, însă starea ei a continuat să se agraveze, așa că duminică seară a fost dusă la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean Oradea, potrivit e-Bihoreanul.
Analizele de sânge au confirmat suspiciunea de malarie, femeia fiind transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul „Victor Babeş” din Bucureşti.
Medicii legişti spun că malaria ar fi fost şi cauza morţii fostei soţii a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj. Femeia, în vârstă de 47 de ani, tocmai se întorsese dintr-o vacanţă în Tanzania.
Camelia Tișe, fosta soţie a preşedintelui CJ Cluj Alin Tişe, a fost găsită moartă, luni, în apartamentul ei din Cluj-Napoca. Ea a fost găsită fără suflare în casă de menajera ei. Aceasta nu avea urme de violenţă pe corp, iar din acest motiv, procurorii au avut în vedere ipoteza decesului din cauze medicale, scrie hotnews.ro
Tot marți, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” din București a anunțat că un bărbat internat la terapie intensivă cu malarie a murit.
Potrivit reprezentanţilor Sunității medicale, bărbatul avea 54 de ani și era în stare gravă, murind zilele trecute.
Ministerul Sănătății anunța, pe 30 ianuarie, că în ultimele trei luni în România au fost diagnosticate 11 cazuri de malarie.
Este vorba despre persoane care au călătorit în zone endemice din Africa (câte 4 cazuri în lunile noiembrie şi decembrie şi 3 cazuri în ianuarie). Până la sfârșitul lunii ianuarie, nu se înregistrase niciun deces din cauza malariei, spunea Ministerul Sănătăţii.
De asemenea, Spitalul „Dr. Victor Babeş” din București a transmis atunci că în ultima lună la această unitate medicală s-au înregistrat patru cazuri de malarie severă, la pacienţi care au călătorit recent în Zanzibar”, conform unui comunicat transmis marți.
În acest context, specialiştii au lansat un apel către populație, subliniind importanţa informării medicale corespunzătoare în legătură cu călătoriile spre anumite destinaţii turistice. Și agenţiile de turism au fost sfătuite să îndrume turiştii către cabinetele medicale specializate în boli infecţioase şi medicina călătoriei, pentru a obţine informaţiile medicale necesare înainte de plecarea în călătorie.
Malaria este o boală infecţioasă care se transmite prin înţepătura de ţânţar (specia Anopheles), iar profilaxia constă în administrarea unor medicamente antimalarice şi protecţie împotriva înţepăturilor de ţânţari.
Semnele şi simptomele malariei pot include: febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, diaree, precum şi alte manifestări. Specialiştii afirmă că diagnosticul malariei se realizează în urma unor analize specifice ale sângelui care se fac în unităţi medicale specializate.
„Este esenţial ca pacienţii să se prezinte la medic imediat ce apar primele semne, pentru a beneficia de un diagnostic precis şi pentru a iniţia rapid tratamentul specific”, spun specialiştii.De asemenea, specialiştii avertizează că întârzierea în prezentarea la medic în cazurile de malarie poate fi extrem de periculoasă, putând duce chiar şi la deces.
Malaria este destul de răspândită în Republica Unită Tanzania, spune Ministerul Afacerilor Externe pe pagina sa de internet în care prezintă condițiile de călătorie din această țară.
„Vă recomandăm să procuraţi din timp, înainte de călătorie, un kit-medical împotriva malariei şi să utilizaţi măsuri contra ţânțarilor, cum ar fi spray-uri, plase sau aparate electrice”, subliniază MAE.
”Nu există vaccinuri obligatorii a căror confirmare prin certificat să fie solicitată la intrarea în Tanzania dacă deplasarea a avut loc direct din România sau cu escală în aeroporturi din Europa. Recomandăm însă insistent vaccinarea împotriva febrei galbene (şi deţinerea Carnetului Galben de Vaccinări împotriva febrei galbene), precum şi împotriva febrei tifoide, hepatitei A și B, difteriei şi poliomielitei”, adaugă sursa citată.
Foto: arhivă








