Cresc salariile la Chimcomplex

Jurnalul Olteniei
1 Min Read

Salariile angajaților Chimcomplex cresc cu 10% în această lună. Valoarea tichetelor de masă a crescut și ea, cu 5 lei, în ianuarie, la 40 de lei.

Potrivit reprezentanților celui mai mare combinat de produse chimice, care are platforme industriale în Vâlcea și Onești, angajații vor beneficia și de abonament medical privat. Acesta cuprinde, scrie economica.net, peste 300 de analize de laborator, consultații la medici generaliști și specialiști, inclusiv servicii de imagistică medicală (ecografii, RMN, CT), care pot fi accesate în mod gratuit în limita unui plafon de 5.000 lei per salariat pe an.

„Noul contract colectiv de muncă a fost negociat cu 6 luni mai devreme de data expirării celui actual pentru a veni în sprijinul salariaților ale căror venituri au fost impactate de creșterile prețurilor din întreaga economie”, a declarat, conform sursei citate, Ștefan Vuza, Președintele Consiliului de Administrație Chimcomplex.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În plus, mai arată sursa citată, compania susţine că în 2025 va acorda creştere salarială cu 125% din valoarea inflaţiei în 2024.

Share This Article