Doi bărbați de 45, respectiv 36 de ani din București au fost arestați de polițiștii doljeni pentru că au înșelat mai multe persoane din Dolj. Astfel, cei doi sunt bănuiți că anul trecut, s-au dat drept angajații unei societăți comerciale și ar fi mințit niște bărbați din Cârcea și Șimnicu de Sus că în schimbul unor sume de bani, le vor da sute de litri de motorină la un preț mai mic față de cât este prețul carburantului în stațiile peco.
„Astfel, bărbatul de 45 de ani a fost depistat în oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, iar cel de 36 de ani în municipiul Bucureşti, aceştia fiind conduşi la audieri. În fapt, cei doi sunt bănuiţi în perioada noiembrie –decembrie 2023, prin folosirea de calităţi mincinoase, respectiv angajaţi ai unei societăţi comerciale cu specific construcţii, ar fi încasat de la doi bărbaţi din localităţile Şimnicu de Sus şi Cârcea sume de bani în schimbul unor cantităţi de sute de litri de motorină la un preţ mai mic decât cel practicat în staţiile peco. Ulterior, după primirea banilor, cei doi plecau într-o direcţie necunoscută, fără a mai onora vânzarea carburanţilor”, spune IPJ Dolj.
Polițiștii i-au reținut pe cei doi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de înşelăciune, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.