luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Plafonarea prețurilor la alimentele de bază, prelungită cu încă două luni

Prețul alimentelor de bază va fi plafonat încă două luni, a anunțat, luni, premierul Marcel Ciolacu. Acesta a adăugat că decizia împiedică o creștere a prețurilor cu până la 20%.

”Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Acesta a mai spus că, potrivit datelor INS, preţurile din luna decembrie 2023 au fost cu 5,8% mai mari faţă de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023, înainte de introducerea acestei măsuri, diferenţa faţă de aceeaşi lună din anul precedent era de aproape 18%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lista produselor alimentare cu adaos comercial limitat în prezent:

  1. Pâine albă simplă cu gramaj cuprins între 300-500 grame, fără specialităţi
  2. Lapte de vacă de consum 1 1, grăsime 1,5%, cu excepția UHT
  3. Brânză telemea de vacă vrac
  4. Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame
  5. Făină albă de grâu „000” până la 1 kg
  6. Mălai pănă la 1 kg
  7. Ouă de găină calibrul M
  8. Ulei de floarea-soarelui până la 21
  9. Carne proaspătă pui*
  10. *Carne pui, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgenţă, înseamnă: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os şi aripi de pui, varianta standard.
  11. Carne proaspătă porc**
  12. **Carne porc, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgenţă, înseamnă: carne porc lucru, pulpă porc cu os şi fără os, spată de porc.
  13. Legume proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, înseamnă: roşii, ceapă, castraveţi, fasole uscată, morcovi, ardei gras Bianca şi ardei capia, usturoi.
  14. Fructe proaspete vrac, în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, înseamnă mere roşii şi mere golden, prune, pere, struguri de masă
  15. Cartofi proaspeți albi vrac
  16. Zahăr alb tos până la 1 kg
  17. Smântână- 12% grăsime
  18. Unt până la 250 grame
  19. Magiun până la 350 grame.

Potrivit proiectului, pe actuala listă din proiectul de OUG nu se mai regăsesc: cozonacul, orezul, bulionul de roşii, margarina, drojdia, carnea tocată, dar în schimb apare magiunul.

„Prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă prelungeşte măsura cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare cu o nouă perioadă de 60 de zile de la data intrării în vigoare. Se modifică anexa la O.U.G. nr. 67/2023, în sensul introducerii şi a produsului „magiun până la 350 grame”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru implementarea unor măsuri de sprijin, scrie economica.net

Politica