Un bărbat de 46 de ani din Slatina a ajuns în arest după ce a dat foc casei în care locuia mama sa. Bărbatul se certase cu mama lui, atunci, el a mers la casa femeii din comuna Schitu și i-a dat foc. În incendiu nu au fost surprinse victime, ci doar pagube materiale.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, din municipiul Slatina, pe fondul unor discuții contradictorii cu mama sa, ar fi incendiat locuința acesteia din comuna Schitu. În urma evenimentului, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate în vederea documentării activității infracționale și dispunerii măsurilor legale”, spune IPJ Olt.
El a fost arestat acum pentru 30 de zile.