Termen prelungit pentru proiectul de la Geoparc

Jurnalul Olteniei

Termenul pentru implementarea proiectului privind Geoparcul Platoul Mehedinți a fost prelungit până la sfârșitul acestui an. Inițial, termenul era finalul lui 2023, însă contractul de finanțare a fost semnat abia pe 10 noiembrie 2023, în urma unor întârzieri apărute în obținerea de avize și autorizații, după cum susțin reprezentanții Consiliului Județean Mehedinți.

Așa că, în ultima ședință, consilierii județeni au aprobat prelungirea termenului pentru realizarea integrală a obiectivului de investiții “Implementarea de măsuri active pentru conservarea biodiversității pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți și al ariilor naturale protejate cu care se suprapune”.

Proiectul are o valoare de 2.980.364,69 lei, fonduri asigurate în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, dar cu cheltuieli totale neeligibile, în valoare de 95.200 lei și este implementat de Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți.

„Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare și are ca obiective principale: eliminarea speciilor invazive din Pădurea de Liliac de la Ponoarele, implementarea măsurilor de supraveghere pentru protejarea si conservarea unor specii si habitate de interes conservativ din Geoparc Platoul Mehedinti, implementarea măsurilor de reducere a surselor de poluare pentru cursurile de apă curgătoare, implementarea măsurii de stingere a incendiilor în arealele habitatelor de interes comunitar și creșterea gradului de conștientizare a populației din localitățile situate pe teritoriul Geoparcului Platoul Mehedinți și a publicului larg, cu privire la importanța conservării biodiversității din cadrul ariilor naturale protejate”, conform reprezentanților CJ Mehedinți.

Proiectul prevede montarea de camere capcană, cu scopul de a identifica activitățile antropice ilegale spre a fi raportate către organele de control, pe culoarele de deplasare pentru speciile de interes comunitar sau în zonele în care au fost întâlnite cazuri de braconaj, sustrageri de arbori, distrugeri ale amenajărilor, acces cu autovehicule sau ATV-uri în zone interzise.

- Advertisement -

„Totodată se vor implementa măsuri de reducere a surselor de poluare pentru cursurile de ape curgătoare prin colectarea deșeurilor plutitoare de pe cursurile de apă cu ajutorul tehnologiei automatizate. Se vor achiziționa sisteme de colectare care vor fi amplasate pe Râul Brebina, (UAT Baia de Aramă); Râul Coșuștea, (UAT Isverna); Râul Topolnița, (UAT Balta); Pârâul Bahna, (UAT Balta).

Colectorul de deșeuri plutitoare va fi amplasat pe cursul de apă acolo unde poate intercepta poluarea în punctul său cel mai concentrat. Acest lucru se realizează folosind curgerea naturală a apei pentru a ghida deșeurile prin brațele plutitoare și, în final, în containerul intern al colectorului”, conform CJ Mehedinți.

author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol