marți, octombrie 8, 2024

Ultima ora

Sport

Alex Mitriță vrea să plece de la CSU Craiova: „Încă sunt tânăr”

Alex Mitriță s-a întors la CSU Craiova pentru a câștiga titlul. Mihai Rotaru l-a convins pe mijlocaș să revină și să pună umărul la o performanță care, acum, pare aproape imposibilă pentru trupa din Bănie. Oltenii sunt la o distanță destul de mare de primul loc, iar jocul acestora nu arată prea bine. Obiectivul lui Petev este locul 3 și Cupa, iar Mitirță se gândește să mai prindă un transfer în străinătate.

Repatriat recent de Rotaru, Alex Mitriță vrea să plece de la CSU Craiova, din nou, pentru a-și încerca norocul, încă o dată, în străinătate. Mijlocașul consideră că este încă tânăr și că poate să demonstreze că este un adevărat fotbalist, care poate evolua la un nivel înalt, nu doar la americani sau în zona arabă.

Pe moment nu mă gândesc. Am spus că anul ăsta gândul meu e doar la Craiova, să îmi îndeplinesc acest obiectiv. Sper să îl îndeplinesc și după aceea vom vedea ce se va întâmpla. Încă sunt tânăr și îmi doresc să mai plec afară. Dar vom vedea ce va fi pe viitor. Nu mi-am propus un număr de goluri sau pase pe plan individual. Sper să mă pun cât mai bine în slujba echipei și obiectivul meu e să câștig un trofeu cu Universitatea Craiova. Asta e tot ce mi-aș dori”, a declarat Mitriță, conform fanatik.ro.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica