luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Accident în Craiova. O femeie a ajuns la spital

Polițiștii doljeni au intervenit la un accident rutier care a avut loc pe Calea București din Craiova. Două mașini s-au izbit, iar în urma accidentului, o femeie de 53 de ani, care era pasageră în una dintre mașini, a ajuns la spital cu răni.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că, un tânăr de 19 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism ce circula din sens opus, condus de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Craiova, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, o femeie, de 53 de ani, din municipiul Craiova, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani a necesitat îngriji medicale, fiind transportată la spital”, transmit oamenii legii din Dolj.

Nici unul dintre șoferi nu a fost găsit băut la volan. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sursa foto: FB/Info Trafic Craiova si Dolj

Politica