Manelistul Florin Salam, vizat de un dosar penal

Delia Pătru

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele manelistului Florin Salam, după ce ar fi bătut o damă de companie într-o cameră din Grand Hotel (fostul Intercontinental), pe 1 ianuarie.

Poliţia Capitalei informează că, pe data de 1 ianuarie 2024, poliţişti din cadrul DGPMB – Secţia 1 Poliţie, au fost sesizaţi de către o tânără în vârstă de 23 de ani cu privire la faptul că, în jurul orei 18,30, în timp ce se afla într-o cameră din incinta unui hotel din Sectorul 1, ar fi fost agresată fizic de către un bărbat în vârstă de 44 de ani.

„În cauză, a fost întocmit un dosar penal şi au fost efectuate verificări la adresa menţionată, în vederea administrării probatoriului”, arată Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), potrivit Agerpres.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

author avatar
Delia Pătru
Delia Pătru s-a dedicat jurnalismului de aproape 18 ani. Dacă primii ani au format-o in presa scrisa, ultimii 8 ani, în rolul de editor online la Jurnalul Olteniei, au învățat-o cum să aducă știrea mai aproape de oameni, în timp real. Crede cu tărie că, indiferent de suportul pe care citim, hârtie sau ecran, calitatea informației rămâne principală.
Distribuie acest articol