miercuri, noiembrie 20, 2024

Ultima ora

Sport

Un polițist a salvat trei copii de doi câini periculoși

Copii speriați de câini, în Parcul Tineretului din Craiova. Un polițist a intervenit, sâmbătă, la doi câini care creau panică în parc unde erau și trei copii cu părinții lor. Cei doi câini din rasele American Staffordshire Terrier şi Americal Bully, fără lesă şi fără botniţă, i-au speriat pe oameni. Adrian Șerban, polițist la Secția 6 de Poliție Craiova, dar și membru al Centrului Naţional de Educare Canină Craiova, are o experiență de peste 5 ani în dresajul canin. El se afla în parc în momentul în care patrupedele s-au apropiat de copii și de părinții acestora.

„Cu foarte mult calm şi tact, cu o experienţă de aproape 5 ani în dresajul canin şi membru al Centrului Naţional de Educare Canină Craiova, colegul nostru i-a îndepărtat pe câini de lângă copii, reuşind ulterior prinderea acestora. Câinii sunt bine şi se află într-un adăpost canin, iar proprietarul, care a fost identificat de către poliţişti, a fost sancţionat contravenţional”, au declarat oamenii legii doljeni.

Tatăl unuia dintre copii a declarat că se simte în siguranță de fiecare dată când interacționează cu polițiștii doljeni.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Fiecare întâlnire pe care o am cu poliţiştii noştri îmi dă o senzaţie de profesionalism, respect, civilizaţie şi siguranţă! S-a întâmplat acum câteva minute, eram cu fiica în parc, iar doi câini de luptă veneau spre mine”, a spus Cosmin, tatăl unuia dintre copii.

Politica