joi, octombrie 3, 2024

Ultima ora

Sport

Sublocotenent Gavrilă Andrei, salvator de vieți în drum spre unitate

Ofițerul a salvat o persoană implicată într-un accident. Exista riscul ca mașină să se prăbușească într-o râpă

Sublocotenentul Gavrilă Andrei se îndrepta spre unitate când a văzut o mașină implicată într-un accident. Aceasta mai avea puțin și cădea într-o râpă. Ofițerul a scos victima din mașină și a asigurat și locul accidentului pentru a nu se produce vreun incendiu. Victima, conștientă și cooperantă, a fost preluată de către echipajul SAJ, fiind ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.

În această dimineață, 12 ianuarie a.c., colegul nostru, sublocotenent Gavrilă Mirel Andrei, în timp ce se îndrepta spre subunitate, a acționat pentru acordarea primul ajutor unei victime, în urma unui accident rutier produs pe dealul Balota.

Acesta se afla în trafic și a observat că a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabilă, existând riscul să cadă într-o râpă. Colegul nostru, sublocotenent Gavrilă Mirel Andrei, a intervenit fără ezitare, a anunțat evenimentul la numărul unic de urgență 112 și a extras victima în afara zonei de pericol.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până la sosirea forțelor de intervenție, ofițerul a asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturismul implicat în accident. La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență, două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin, cu o autospecială de stingere și o ambulanța SMURD, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Victima, conștientă și cooperantă, a fost preluată de către echipajul SAJ, fiind ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin pentru investigații suplimentare. Sublocotenentul Gavrilă Mirel Andrei este absolvent al Facultății de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, iar din luna decembrie este comandantul Stației de Pompieri Strehaia. Îi mulțumim pentru dedicarea și angajamentul lui față de comunitatea noastră și îl asigurăm că puterea unui gest omenesc poate schimba destine”, a scris ISU Mehedinți, pe Facebook.

Politica