luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Accident cu 3 victime în Slatina

Trei persoane au ajuns la spital, în urma unui accident rutier produs, miercuri, pe strada Drăgănești din Slatina.

Potrivit Poliției, „în eveniment, au fost implicate 3 autovehicule, respectiv o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din comuna Movileni, județul Olt, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt și un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate”.

Cei doi șoferi, ambii din Slatina și o femeie, pasageră într-unul dintre cele 2 autoturisme, au fost duși la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – IPJ Olt

Politica