Alex Mitriță explică faptul că între el și Andrei Ivan nu este niciun fel de conflict și că grupul este pe primul loc la CSU Craiova. Cei doi fotbaliști s-ar înțelege bine atât pe teren, cât și în afara lui, doar că evoluțiile acestora sunt destul de diferite. De când Mitriță a revenit în Bănie, Ivan nu a mai dat același randament.
„(nr. Care e relația ta cu Andrei Ivan?). Lumea asta nu înțelege și am văzut și prin ziare că suntem certați, că nu ne înțelegem. Eu am o relație extraordinară cu Andrei și în afara terenului, și în teren. Ne înțelegem foarte bine, iar acest lucru știm amândoi că este important și pentru grup.
Nu este vorba de împăcare. Aici e vorba că a venit un antrenor nou și are alt sistem în cap, vede jucătorii pe alte poziții și din cauza asta a și schimbat. A schimbat mentalitatea, ceea ce aveam nevoie. Echipa nu era bine cu moralul. Acest lucru a schimbat foarte mult. Simțeam că avem nevoie de un impuls, de o schimbare la echipă și acest lucru s-a întâmplat o dată cu venirea lui Mister”, a spus Alex Mitriță, pentru Fanatik.
Mihai Rotaru este foarte apropiat de Alex Mitriță, mai ales după ce s-au înrudit. Totuși, Andrei Ivan rămâne unul dintre preferații finanțatorului alb-albaștrilor, care are mare încredere în atacant.
„Am vorbit cu Ivan înainte să plec. I-am adus aminte un moment din 2020. Atunci era într-o situație delicată din punct de vedere sportiv. În anii 2021, 2022 a fost printre cei mai buni jucători din România, cu siguranță în top trei, asta înseamnă că se poate. Anul 2024 poate fi bun sau extraordinar. În viața fiecărui sportiv sunt și momente mai puțin faste”, a spus Mihai Rotaru la emisiunea Digi Sport Special, la finalul anului 2023.