vineri, noiembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO/ Craiova. Bătrân prădat de fata concubinei

O femeie de 36 de ani, din municipiul Craiova, a fost reținută sâmbătă de polițiștii craioveni, fiind bănuită că a furat aproximativ 23.400 de euro și mai multe bijuterii din casa unui bătrân. Se pare că, mama ei era concubina păgubitului. Fusese și ea în vizită și, cel mai probabil, așa a reușit să facă o copie după cheie, ar fi pătruns în locuința bărbatului de unde ar fi sustras banii și bijuteriile.

Furtul a fost raportat la poliţie în ziua de 4 ianuarie, de către un bărbat de 77 de ani din municipiul Craiova, care a reclamat că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă aproximativ 23.400 de euro şi mai multe bijuterii.

Potrivit IPJ Dolj, în dimineața zilei de 06 ianuarie, au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Craiova și comuna Cerăt, ocazie cu care a fost găsită suma de 22.400 de euro și 1.143 de lei, dar și patru bijuterii din aur, toate aceste bunuri fiind restituite persoanei vătămate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Femeia a fost condusă la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reţinerea acesteia, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Persoana reținută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Politica