sâmbătă, noiembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Opt posturi de lector de limba română la universități din Canada, Maroc, Chile sau Serbia, scoase la concurs de Institutul Limbii Române

Opt posturi de lector de limba română la universități din străinătate au fost scoase la concurs la începutul lunii ianuarie 2024 de Institutul Limbii Române, potrivit anunțului de pe pagina instituției, scrie într-o postare pe Facebook Ministerul Educației, transmite EduPedu.ro.

„Postul de lector de limba română presupune promovarea limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei românești prin: activităţi didactice (curs, seminar, laborator, consultații, examene, elaborarea de materiale didactice, traduceri etc.), de cercetare ştiinţifică (participări/ organizări de manifestări științifice, îndrumarea și coordonarea studenților etc.), precum și prin organizarea și participarea la alte activităţi profesionale și culturale în comunitatea academică”, scrie la descrierea posturilor, în documentul anunț cu detaliile despre concurs, care poate fi consultat și descărcat mai jos în articol.

Candidaţii trebuie să fie cadre didactice, titulare într-o instituţie/ unitate de învăţământ românească acreditată sau autorizată, cu o vechime la catedră de minimum 2 ani, se arată în regulile de înscriere la concurs. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Posturile de lector de limba română sunt la:

  • Universitatea York, Toronto, Canada, poziția 1
  • Universitatea Mohammed V din Rabat, Regatul Maroc, poziția 3
  • Universitatea din Granada, Regatul Spaniei, poziția 6
  • Universitatea de Limbi Străine din Baku, Republica Azerbaidjan, poziția 14
  • Universitatea din Chile, Republica Chile, poziția 19
  • Universitatea din Indonezia, Republica Indonezia, poziția 33
  • Universitatea de Stat din Comrat, Republica Moldova, poziția 42
  • Universitatea din Novi Sad, Republica Serbia, poziția 48

Patru din aceste posturi au fost scoase la concurs și în vara anului trecut, în august. Mai exact, este vorba despre posturile de lector de limba română la Universitatea York din Toronto, Universitatea de Limbi Străine din Baku – Republica Azerbaijan, Universitatea de Stat din Comrat (Republica Moldova) și Universitatea din Novi Sad – Republica Serbia.

Foto: pixabay

Politica