Un bărbat a fost prins fără permis
Un tânăr de 29 de ani, din comuna Ostroveni, a fost testat de politistii doljeni. Rezultatul a indicat prezenta substantelor psihoactive. Doljeanul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
“În seara zilei de 06 ianuarie a.c., ora 22:44, poliţişti din cadrul Poliției Orașului Bechet au depistat un tânăr, de 29 de ani, din comuna Ostroveni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55A.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana depistată fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit IPJ Dolj.
Un barbat de 48 de ani, din Craiova, a fost prins beat la volan in timp ce se deplasa prin cartierul 1 Mai.
“În dimineața zilei de 06 ianuarie a.c., ora 08:20, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au depistat un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 1 Mai, din localitate.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice în sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, potrivit sursei citate.
Un barbat de 56 de ani, din Mehedinti, a fost prins fara permis si beat la volan. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“În seara zilei de 06 ianuarie a.c., ora 18:50, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Calafat au depistat un bărbat, de 56 de ani, din județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dimitrie Bolintineanu, din comuna Cetate.
Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere. Conducătorul auto refuzat să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, au transmis politistii.