România este lovită, în această perioadă, de un val puternic de gripă și viroze, boli care duc la o creștere alarmantă a numărului cazurilor de insuficiență respiratorie acută, potrivit hotnews.ro
În acest context, medicii îi îndeamnă pe cei care au simptome să nu amâne vizita la medic.
„Din nefericire, constatăm o creștere alarmantă a numărului de cazuri care prezintă insuficiență respiratorie – viroze respiratorii, cea mai severă fiind gripa”, arată dr. Florin Roșu, medic primar ATI și managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Potrivit medicului, aceste cazuri necesită îngrijire în spital, fie în regim de spitalizare continuă, însă au fost şi cazuri care au fost duse în terapie intensivă. Bolnavii aveau simptome precum febră, dureri musculare, dureri de cap, tuse şi stare generală de slăbiciune.
Pentru a preveni astfel de situaţii, el recomandă persoanelor care au simptomatologii specifice virozelor sau gripelor să se adreseze unui medic și să nu se trateze cu leacuri băbești.
„Nu temporizăm prezența la medic, nu folosim leacuri băbești sau ce ne recomandă rudele sau prietenii și nu inițiem tratament cu antibiotic decât la recomandarea medicului specialist.”
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași recomandă, de asemenea, purtarea măștii de protecție și prezentarea la medic în vederea unui consult de specialitate la cea mai mică modificară a homeostaziei organiamului – starea de bine, de normalitate.
„Nu uitați! Gripa poate ucide!”, este mesajul medicului.