marți, noiembrie 19, 2024

Ultima ora

Sport

Președinte nou la CSU Craiova

Mihai Rotaru își dorește un președinte nou la CSU Craiova, care să răspundă de echipă și să își asume deciziile luate în fața suporterilor olteni. Finanțatorul alb-albaștrilor caută acționari noi, pentru ca el să poată face pasul în spate. Între timp, patronul trupei din Bănie l-ar vrea în funcţia de preşedinte al clubului pe Cornel Şfaiţer, cel care ocupă acest post la o altă formaţie din Superligă, Poli Iaşi, după cum notează Ziaruldeiaşi.ro.

Suntem pe drumul cel bun în ceea ce înseamnă atragerea de finanțare. Stăm bine în acest moment. Voi rămâne întotdeauna să susțin echipa, dar minoritar, asta e sută la sută. Îmi doresc să ajung la zece la sută. În acel moment, deciziile vor fi luate de președintele clubului. Dani Coman, Șfaițer, Răzvan Raț poate ajunge un președinte bun.

AGA trebuie să controleze clubul, nu mai am treabă în acel moment. În acest moment, sunt undeva la 60%. Avantajul e că avem o expertiză în spate. Au fost patru ani înainte de pandemie, când Universitatea Craiova a fost pe profit. Pandemia ne-a întors. Am reînviorat un brand, am făcut profit, am fost aproape să câștigăm campionatul. Suntem a treia echipă a campionatului din punct de vedere sportiv.”, explica Mihai Rotaru, la Digi Sport Special.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ultimul președinte pe care CSU Craiova l-a avut a fost Sorin Cârțu. Acesta a plecat din Bănie după ce Rotaru a vrut să îl lase doar cu o funcție onorifică. Gloria Craiovei Maxima nu a acceptat așa ceva și a preferat să se retragă, definitiv, din fotbal.

Politica