sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Ultima ora

Sport

TAROM a reluat zborurile spre Israel

TAROM este prima companie aeriană românească care a reluat, luni, zborurile către Israel şi totodată una din primele trei companii europene care au reluat cursele de linie cu această destinaţie.

Într-un comunicat de presă al companiei aeriene se precizează că primul zbor, RO 155, cu plecare din Bucureşti pe 1 ianuarie, a sosit la Tel Aviv la ora 23.20 a purtat pasagerii sub comanda pilotului comandant Cătălin Prunariu, actualul Director de Zbor al companiei TAROM.

„Misiunea noastră este de a conecta oameni şi de a îi transporta în siguranţă la destinaţiile alese. Atmosfera pe care am simţit-o în cabina pasagerilor la zborul de Tel Aviv din 1 ianuarie mi-a vorbit despre rezilienţă şi mi-a întărit încrederea în puterea fiecărui om de a contribui la ceea ce cu toţii ne dorim şi avem nevoie – pace şi armonie. Acest zbor este încă un pas către normalitate”, a declarat Cătălin Prunariu, potrivit Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Zborul din prima zi a anului 2024 marchează reluarea curselor regulate Bucureşti- Tel Aviv, realizate de TAROM. Compania îşi propune să opereze două frecvenţe săptămânale (zboruri dus-întors), începând din 14 ianuarie. Aceasta activitate presupune însă analize de risc, aplicate fiecărei curse, monitorizarea atentă a situaţiei din Israel şi o comunicare strânsă cu autorităţile israeliene, în vederea stabilizării operării. În mod curent, în funcţie de concluziile analizelor ce vor fi aplicate fiecărei curse, pot surveni modificări în operare.

TAROM şi-a asumat constant susţinerea relaţiilor strategice ale statului român şi, contribuind prin expertiza sa specifică, s-a implicat în operaţiunile derulate pentru punerea în siguranţă a cetăţenilor români sau a comunităţilor care au nevoie de ajutor în perioade dificile. Alături de reprezentanţii statului, de piloţii săi şi împreună cu echipele operaţionale, după declanşarea conflictului din Israel, TAROM a operat 11 zboruri spre Israel de care au putut beneficia 2.635 de persoane.

Odată cu demersul reluării curselor regulate spre Israel, persoanele interesate în achiziţia de bilete şi efectuarea curselor sunt îndemnate să monitorizeze constant, din surse oficiale TAROM, atât disponibilitatea locurilor în aeronave (în funcţie de situaţie se pot face ajustări de dimensiuni/model al aeronavelor cu care sunt realizate cursele, respectiv a locurilor disponibile), cât şi informaţiile legate de viabilitatea zborurilor în sine (în urma monitorizărilor continue, unele zboruri pot fi anulate).

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. TAROM deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Politica