Centrul Local Secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea (SPCRPCIV) din Drăgășani va avea , din 3 ianuarie 2024, program cu publicul de luni până vineri, în intervalul orar 9 -15.
Cetățenii pot beneficia de serviciile SPCRPCÎV în sediul Primăriei Drăgășani, transmit reprezentanții Prefecturii Vâlcea.
“Scopul prelungirii programului cu publicul, de luni până vineri, dar și diversificarea serviciilor oferite de angajații centrului secundar din Drăgășani sunt menite să faciliteze accesul cetățenilor la servicii publice de calitate, să îi ajute să economisească timp și să evite deplasări pe distanțe mari.
Instituția Prefectului județul Vâlcea, prin Ordinul de Prefect nr. 525/12.12.2023 a venit, astfel, în întâmpinarea doleanțelor societății civile facilitând accesul la serviciile oferite de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea, aflat în subordinea instituției”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii.
La punctul de lucru din municipiul Drăgășani se vor efectua următoarele operațiuni de înmatriculare a vehiculelor și de emitere a permiselor de conducere, astfel:
· Eliberarea autorizațiilor de circulație provizorie;
· Transcriere – vehicul înmatriculat anterior în România;
· Înmatriculare – vehicul înmatriculat anterior în UE/în afara UE;
· Înmatriculare – vehicul achiziționat din România sau dintr-un alt stat UE / în afara UE care nu a fost niciodată înmatriculat;
· Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare când certificatul de înmatriculare a fost deteriorat, furat sau pierdut;
· Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare când se modifică date despre proprietar (nume, domiciliu, etc.) sau când se modifică date despre vehicul (serie şasiu, culoare, etc.);
· Eliberarea unui nou certificat de înmatriculare când se modifică numărul de înmatriculare;
· Radierea unui vehicul dezmembrat, casat sau predat unei unităţi specializate, în vederea dezmembrării;
· Radierea unui vehicul la cerere, în cazul în care deţinătorul nu mai doreşte menţinerea acestuia în circulaţie;
· Radierea unui vehicul în cazul scoaterii definitive a vehiculului din România (export);
· Păstrarea combinației numărului de înmatriculare;
· Eliberarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare sau provizorii, ori a dovezilor înlocuitoare ale certificatelor de înmatriculare;
· Eliberarea unei/unor plăci cu număr de înmatriculare declarate ca fiind pierdute, furate sau deteriorate;
· Eliberarea de plăci cu număr de înmatriculare de culoare verde pentru vehicule electrice;
· Eliberarea unui permis de conducere românesc cu o nouă valabilitate administrativă (*preschimbarea permiselor străine se efectuează exclusiv la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Râmnicu Vâlcea);
· Eliberarea unui duplicat al permisului de conducere românesc, motivul solicitarii: pierdut, furat, deteriorat sau în cazul schimbării numelui, înainte de expirarea valabilităţii administrative;
· Eliberarea dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere;
· Programarea candidaților la proba practică a examenului în vederea obținerii permisului de conducere;
· Înrolare utilizatori site pentru acces la serviciile online disponibile.
Reprezentanții Prefecturii Vâlcea mai menționează că, în sprijinul persoanelor care nu au posibilitatea achitării online, a fost încheiat un acord de încasare în numerar la Agenția CEC Bank Drăgășani pentru următoarele operațiuni de încasare:
· 20 lei/placă tip A – plăci normale cu dimensiunea 110 x 520mm, folosite pentru toate autovehiculele (2 plăci – 40 lei);
· 23 lei/placă tip B – plăci de formă dreptunghiulară cu dimensiunea 200x340mm (descrise și ca”pătrate”), folosite doar pentru partea din spate a remorcilor sau a vehiculelor 4 x 4, dacă au un astfel de spațiu prevăzut din construcție;
· 17 lei/placă tip C – plăci folosite doar pentru motociclete, dimensiunea de 130×240 mm;
· 45 lei/operațiune – atribuire număr preferențial: atribuirea unei combinații a numărului de înmatriculare, la alegerea solitantului la care se adaugă și valoarea plăcilor cu număr de înmatriculare (tip A, B sau C);
· 30 lei/operațiune – păstrare număr: păstrarea combinației numărului de înmatriculare înainte de înstrăinarea vehiculului.
De asemenea, există posilbilitatea programării online direct pe site-ul Instituției Prefectului județul Vâlcea, la secțiunea “Programare online Municipiul Drăgășani”: https://vl.prefectura.mai.gov.ro/programare-online-municipiul-dragasani/