Un doljean de 62 ani și fiul său de 45 ani au fost bătuți de patru indivizi. Au ajuns la spital. S-a întâmplat la Segarcea, de Sfântul Ștefan. Cei patru sunt acuzați că au intrat în curtea celor doi și i-au luat la bătaie folosind bâte. Doi dintre agresori au fost reținuți.
„Ieri, 27 decembrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Segarcea au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi de 19 şi 42 de ani, ambii din oraşul Segarcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi violare de domiciliu.
În fapt, aceştia sunt bănuiţi că în dimineaţa zilei de 27 decembrie a.c., în jurul orei 05.50, împreună cu alţi doi bărbaţi, de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei unui bărbat de 62 de ani, din oraşul Segarcea, unde, prin folosirea de obiecte contondente, l-ar fi agresat pe acesta dar şi pe fiul său de 45 de ani.
La faţa locului au intervenit mai multe echipaje de poliţie, cei doi bărbaţi de 45 şi 62 de ani fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, ceilalţi patru bărbaţi fiind conduşi la audieri.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii au reţinut doi bărbaţi, de 19 şi 42 de ani, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, potrivit IPJ Dolj.
Cei doi reținuți vor fi astăzi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea luării unei măsuri preventive.
foto: arhiva