vineri, decembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Focar de gripă aviară în Olt

Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezenţa virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la cadavrele de păsări dintr-o exploataţie comercială de găini ouătoare cu un efectiv de 73.583 de capete, din localitatea Piscani, judeţul Olt, au informat reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În jurul focarului au fost delimitate zonele de protecţie (3 km) şi de supraveghere (10 km) şi au fost luate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor şi mijloacelor de transport.

Imediat de la anunţarea suspiciunii, a fost activată Unitatea Operaţională Locală din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt, care a întreprins primele măsuri pentru izolarea focarului, mai arată comunicatul de presă al ANSVSA, citat de News.ro. Pentru implementarea planului de măsuri a fost informată Instituţia Prefectului Olt şi a fost convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Olt, care a adoptat măsuri pentru combaterea şi stingerea focarului de gripă aviară.

Conform procedurilor, păsările vor fi eliminate din focar, cadavrele vor fost ecarisate împreună cu resturile de furaje şi aşternuturile contaminate. După îndepărtarea cadavrelor şi a deşeurilor, se va proceda la efectuarea dezinfecţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În jurul focarului au fost delimitate zonele de protecţie (3 km) şi de supraveghere (10 km) şi au fost luate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor şi mijloacelor de transport. Păsările din zonele supuse restricţiilor sunt monitorizate permanent, iar în cazul celor sălbatice s-a apelat şi la ajutorul asociaţiei de vânători pentru a supraveghea zona.

Zona de protecţie (3 km) cuprinde localităţile Scorniceşti, Mogoşeşti, Piscani, Jitaru şi Fondul cinegetic 8 Scorniceşti.

Zona de supraveghere (10 km) cuprinde localităţile: Constantineşti, Scorniceşti, Rusciori, Teiuş, Şuica, Mărgineni Slobozia, Chiţeasca, Bircii, Bălţaţi, Mihăileşti Popeşti, Negreni, Potcoava Fălcoeni, Optaşi-Măgura, Tătuleşti, Priseaca, Oporelu şi trei exploataţii comerciale de suine. Tot în acest areal intră şi fondurile cinegetice 10 Optaşi, 11 Potcoava, 7 Priseaca, 6 Oporelu, 9 Tătuleşti.

În judeţul Olt sunt nouă exploataţii comerciale de găini ouătoare, şase exploataţii comerciale de păsări de carne şi două exploataţii comerciale de prepeliţe. Unităţile au fost notificate şi verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate. Păsările din zonele supuse restricţiilor sunt monitorizate permanent şi ancheta epidemiologică este în desfăşurare.

Pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi subroduse obţinute doar de la animale sănătoase, mai indică sursa citată. ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre mortalităţile la păsări şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre.

Politica