VIDEO/A fugit de la locul accidentului, iar cum este căutat de poliție

Nedelea Raluca

Un bărbat de 31 de ani din comuna Prunișor, județul Mehedinți, este căutat de polițiști după ce a provocat un accident și a fugit de la locul accidentului. Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autoturism pe strada Independenței din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Bărbatul a ignorat semnalul polițiștilor, iar aceștia au plecat în urmărirea mașinii. Bărbatul de 31 de ani a provocat un accident rutier la intersecția străzii Independenței cu strada Gh.I. Șișești, soldat doar cu pagube materiale.

În urma accidentului, acesta a părăsit autoturismul, fugind într-o direcție necunoscută. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere. În continuare se efectuează cercetări pentru depistarea șoferului de 31 de ani.  

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol