Mâine va avea loc solstițiul de iarnă. Astfel, va fi cea mai scurtă zi din anul 2023. Solstiţiul de iarnă din emisfera nordică, la 22 decembrie, marchează începutul iernii astronomice, iar în această zi, cea mai „scurtă” din an, sunt cele mai puţine ore de lumină, respectiv cele mai multe ore de întuneric.
Solstiţiile (când ziua este cea mai scurtă – sau cea mai lungă, în cazul solstiţiului de vară), ca şi echinocţiile (când ziua este egală cu noaptea) sunt consecinţa mişcarii reale a Pământului în jurul Soarelui şi a înclinării axei Pământului. Echinocţiile şi solstiţiile se produc atunci când Soarele ocupă aparent o anumită poziţie pe cer. Durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). În emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice.
Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie. Începând de la această dată, până la 21 iunie, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.
sursa foto: Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”