Aproape 2.000 de mehedințeni, angajați prin AJOFM

Jurnalul Olteniei
3 Min Read

Aproape 2.000 de mehedințeni și-au găsit un loc de muncă, în acest an, cu sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Mehedinți. Cei mai mulți au vârsta peste 45 ani.

„În perioada 01.01.2023 – 30.11.2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mehedinți au fost încadrate în muncă 1.921 persoane, dintre care 886 femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 1.013 au peste 45 de ani, 269 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 128 au între 30 și 35 de ani, iar 511 sunt tineri sub 30 de ani .

Policlinica Buna Vestire Craiova

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 911 provin din mediul urban, iar 1.010 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (780), urmate de cele cu studii gimnaziale (570). Numărul celor cu studii profesionale este de 278, 176 cu studii superioare, 59 cu studii primare si 58 cu studii postliceale”, au transmis, într-un comunicat de presă, reprezentanții AJOFM Mehedinți.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul Agenției, 848 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

„Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în intervalul 01.01.2023 – 30.11.2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 7.912 persoane”, se mai arată în comunicatul menționat.

Share This Article