Fostul ministru PSD al Muncii Marius Budăi a fost surprins la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, la intrarea în România, într-o mașină care figura ca fiind furată din Belgia. Budăi se afla în autoturism alături de un deputat PSD, căruia îi și aparține autoturismul. Fostul ministru a spus că mașina a fost cumpărată de către colegul său de partid în toamna lui 2016, „de bună-credință”, iar de atunci a circulat cu ea fără să știe și fără să fie anunțat de către autorități că figura ca fiind furată, scrie hotnews.ro
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, la punctul de trecere a frontierei Sculeni din județul Iași, pe sensul de intrare în țară, unde la controlul documentelor polițiștii de frontieră că un autoturism Audi A6 înmatriculat pe numele deputatului PSD Dan-Constantin Șlincu figura ca fiind furat din Belgia.
În mașină se aflau Marius Budăi și deputatul Dan-Constantin Șlincu, proprietarul mașinii.
În acest caz, a fost deschis dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire, iar mașina a fost oprită la PTF Sculeni.
Poliția de Frontieră a transmis un comunicat despre acest incident, fără a preciza însă numele persoanelor care se aflau în mașină:
”Sâmbătă,16.12.2023, în jurul orei 20:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat la verificările de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un autoturism marca Audi A 6 înmatriculat în România. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul în cauză figurează ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de autoritățile din Belgia la data de 05.01.2016.
În autoturism se aflau doi cetățeni români, mașina fiind înmatriculată pe numele unuia dintre aceștia, în anul 2015. În cauză a fost dispusă indisponibilizarea autoturismului, cercetările fiind continuate pentru clarificarea situației, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire”.
Fostul ministru Marius Budăi a reacționat într-o intervenție la Digi 24, spunând că nici el și nici proprietarul mașinii, deputatul PSD Dan-Constantin Șlincu, nu au știut că mașina figura ca fiind furată.
- „Exclus (să fi știut). De unde să știu? Eu eram pasager în mașina proprietate personală a colegului meu. Dumnealui a arătat toate actele la vamă, cred că și contractul de cumpărare.
- El a cumpărat mașina în toamna lui 2015, anterior momentului semnalării furtului.
- Este o chestiune gravă, voi vorbi cu ministrul de Interne, cu specialiștii din Ministerul de Interne.
- Mi se pare foarte grav ca timp de opt ani această mașină să fie dată furată, iar proprietarul, care a cumpărat-o de bună-credință, să nu fie informat.
- Colegul meu a cumpărat mașina de la o doamnă din Galați, cred, în 2015, undeva în toamnă. Doamna o adusese din Belgia în vară (2015), după care în ianuarie 2016 mașina a fost introdusă în sistemul european ca fiind furată.
- Colegul meu a circulat cu această mașină, a dat bani pe ea, nu a știut nimic, nu l-a anunțat nimeni”, a declarat Budăi, la Digi 24.
El a mai spus că atât el, cât și deputatul cu care era în mașină au crezut că este o farsă atunci când li s-a comunicat la frontieră că mașina este furată: „Colegul meu la început a râs, apoi au venit lucrătorii din vamă, ne-au explicat care este situația”.
Marius Budăi a demisionat din funcția de ministru al Muncii în luna iulie, în urma scandalului privind „azilele groazei”.