luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Șoferi răniți, în urma unui accident

Șoferii aveau permis și nu consumaseră alcool

Două persoane au fost rănite în urma unei accident. O femeie, în vârstă de 55 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea pe direcția Târgu Jiu către Băleşti, s-a ciocnit cu o mașină, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani.

„La data de 15 decembrie 2023, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Calea Severinului.

Din primele verificări efectuate de polițiștii aflați la fața locului, a reieșit faptul că, o femeie, în vârstă de 55 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism din direcția Târgu Jiu către Băleşti, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care se deplasa în aceeași direcție.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma accidentului a rezultat rănirea ambilor conducători auto, care dețineau permise de conducere corespunzătoare și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal”, potrivit IPJ Gorj.

Politica